Recoltare celule stem, pro si contra
Cand vorbim de celulele stem ar trebui sa ne gandim si la contravorsele morale si stiintifice privint utilizarea acestora in experimente stiintifice si apoi referitoare la aplicarea unor diferite tratamente in care se utilizeaza celule stem. Poate ca tema care aduce cele mai multe dileme etice este folosirea ca sursa de celule stem a embrionilor umani, ce erau apoi distrusi, deoarece nu se poate spune inca unde incepe si unde se termina viata umana.
O parte din aceste probleme morale au fost rezolvate datorita posibilitatii de recoltare celule stem imediat dupa nastere din cordonul ombilical, (acesta oricum este un tesut secundar al nasterii ce se incinereaza), dar apar in prim plan alte dileme etice. Dupa recoltare si prelucare, celulele stem rezultate sunt stocate in o banca de celule stem, chiar daca se ofera anumite garantii, nu poti sa stii ce se intampla in toti acesti ani in care sunt stocate in aceste banci, acestea sunt stocate peste 20 de ani, in care se poate schimba mult personal, regulile bancii precum si legislatia nationala si internationala referitoare la stocarea si utilizarea de celule stem.
Sunt cazuri in care persoane cu posibilitati financiare sau influenta sufera de o boala care poate fi tratata cu celule stem, si cum este necesar sa gasesca acele celule stem cele mai compatibile, pot apela folosindu-se de resursele financiare si relatii la o anumita persoana mai putin onesta ce lucreaza la o astfel de banca de celule stem sa verifice daca printre zecile de mii de recipiente cu celule stem ce sunt stocate la banca respectiva nu se gasesc si celule stem ce sa aiba calitatile necesare pentru tratamentul sau. Trebuie sa tinem cont ca un om cu posibilitati materiale ar plati sume imense pentru a putea trai mai mult, si cum tentatia banilor obtinuti repede pot face sa taca constiinta unui angajat la o astfel de banca. E adevarat ca probabilitatea sa apara astfel de cazuri pare destul de redusa, dar ea totusi exista, chiar daca presupun ca fiecare din aceste banci celule stem au luat masuri de precautie care sa previna astfel de situatii, dar daca solicitarea de celule stem este suficient de tentata, nu prea mai conteaza care sunt regulile interne.
Problema principala nu este ca ele vor fi folosite pentru a salva viata cuiva, este posibil ca copilul tau sa aiba nevoie la un moment dat de ele, si chiar daca ai facut tot posibilul tu nu le vei mai putea utiliza, nu ti se va spune ca ele au fost utilizate pentru un alt pacient, vor motiva ca sa intamplat ceva cu recipientul in care au fost stocate, sau ca nu au fost viabile (bancile de celule stem au stipulate astfel de situatii in contract) si iti returneza banii platiti pentru depozitare si recoltare de celule stem, dar necesitatea ta nu o reprezinta bani ci celulele stem depozitatea exact pentru situatia respectiva, ca doar asta a fost motivatia pentru care atunci cand sa nascut copilul tau ai apelat la depozitarea in banci de celule stem.
Problema morala nu mai are legatura cu sursa de unde are loc recoltare celule stem ci la depozitarea si utilizarea acestora in viitor.
Adăugat la data: 23 March 2012;
Articole inrudite
Articol pentru parinti. Cum gestionam gelozia fratelui mai mare. cum il facem sa il iubeasca pe cel mic.
Mamicile moderne doresc sa fie inconjurate intotdeauna de obiecte nu doar functionale ci si estetice
Increstinarea copilului este un eveniment care se petrece o singura data in viata micutului si in sanul familiei,
Fiecare dintre noi avem probleme, unii mai grave, altii mai usoare si intodeauna rezolvarea lor porneste de la radacina.
Incepand de la gospodarii simple pana la companii multinationale, plasticul este folosit zilnic de catre toata lumea. Data fiind situatia prezenta a societatii, plasticul reprezinta un pericol pentru mediu.
Aerul proaspat, variatia de temperatura si umiditate fata de spatiul inchis in care sta in restul timpului, dar mai ales lumina si razele soarelui, au un rol important pentru sanatatea, somnul bun si dezvoltarea bebelusilor.
Linkuri sponsorizate
la cele mai bune preturi din tara!
Catalog firme si afaceri din Romania impartite pe categorii si judete. Clienti noi pentru afacerea dvs.
Sisteme de alarma, supraveghere video
Stiri si noutati, oferte si anunturi
Realizare site web profesional cu design deosebit pentru a atrage mai multi clienti pentru tine sau afacerea ta. Ai parte de urmatoarele servicii web: promovare online, web design, realizare magazin online, creare [...]
Aparat purificare aer cu ionizare negativa si odorizare antibacteriana. Aparatul purifica aerul din incaperi de pana la 80mp in spatiu deschis. Filtreaza aerul prin apa din cuva in care se adauga optional cca 3-5 [...]
Umidificator cu aer rece si ionizare negativa. Aparatul foloseste pentru filtrare uleiuri nesentiale antibacteriene si apa rece din cuva, in dilutie de 5ml ulei la 700ml apa de robinet. Uleiul este solvabil in apa. [...]
Uleiurile odorizante naturale esentiale Refreshen sunt create special pentru dizolvare in apa rece din cuva aparateleor de purificare Revitalizor. Se pot folosi si in candele ceramice, aspiratoare cu apa, aer [...]
Purificatorul de aer Revitalisor-Refreshen foloseste ca agent de filtrare apa proaspata de la robinet. In cuva de apa se adauga optional 3-5 ml de ulei esential aromatic antibacterian Refreshen, antialergen, de [...]